Despre Mine - Cornel Miron | FitWomanLab
Cornel Miron - Antrenor Personal
Cornel Miron
Antrenor Personal · Master Trainer ISSA
Povestea mea

Despre mine

Sunt Cornel Miron, antrenor personal cu o bază solidă în sportul de performanță, începută la vârsta de 13 ani prin practicarea voleiului la cel mai înalt nivel.

Această experiență m-a format nu doar fizic, ci și mental, dezvoltând disciplină, consecvență și respect pentru proces, principii pe care le aplic astăzi în fiecare program de antrenament.

Am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, am continuat cu studii de master și am obținut certificarea de Master Trainer ISSA, completată de numeroase cursuri de specialitate în zona nutriției.

Cornel Miron - Antrenor Personal

În 2022, am început ca antrenor la World Class Atlantis, unul dintre cele mai prestigioase centre de fitness din țară, unde am fost promovat ca antrenor de elită.

Pentru mine, fitnessul nu a fost doar o profesie, ci o experiență personală. Fiind un tip înalt și slab, mi-am dorit mereu să ajung la un corp echilibrat și armonios și după lungi perioade în care am experimentat și am eșuat, am reușit în sfârșit să ajung la forma dorită.

Acest drum m-a determinat să înțeleg în profunzime modul în care funcționează corpul uman și să aplic tot ce am învățat în programele pe care le construiesc astăzi.

Facultatea de Educație Fizică și Sport
Master în domeniu
Master Trainer ISSA
Antrenor de Elită · World Class
Filozofia mea

Misiunea mea

Am înțeles, pe propria piele, că drumul spre un corp echilibrat și armonios nu este simplu atunci când nu ai un sistem clar și o direcție adaptată ție. Am trecut prin perioade de eșec, prin metode care nu funcționau și prin frustrarea de a nu vedea rezultate și tocmai această experiență m-a transformat în antrenorul care sunt astăzi.

Am înțeles că nu există o abordare universală. Fiecare corp este diferit, fiecare stil de viață este diferit, iar rezultatele reale vin din adaptare, consecvență și un plan bine structurat pentru fiecare persoană în parte.

De aceea, misiunea mea este simplă: să ajut femeile să ajungă la corpul pe care și-l doresc și să își recapete încrederea în ele, fără diete drastice, fără antrenamente epuizante și fără să renunțe la lucrurile care le plac.

Printr-un sistem echilibrat, construit pentru stilul lor de viață, care le oferă rezultate reale și de durată.

Adaptare la stilul tău de viață

Nu există o soluție universală. Fiecare program este construit în jurul nevoilor tale reale.

Echilibru, nu extreme

Fără diete drastice, fără cardio excesiv. O abordare sustenabilă pe termen lung.

Rezultate reale și de durată

Sisteme care funcționează dincolo de cele 12 săptămâni, bazate pe educație și consecvență.

Susținere continuă

Nu ești singură în proces. Ai ghidare și sprijin la fiecare pas al transformării tale.

Hai să începem

Ești gata să începi?

Dacă și tu îți dorești o schimbare reală, fără extreme și fără să îți dai viața peste cap, programul FitWomanLab a fost construit exact pentru tine.

Hai să descoperim împreună ce trebuie să faci pentru a ajunge la corpul pe care ți-l dorești, în 12 săptămâni.

Descoperă Programul →